Proteza dentară este o soluție clasică de tratament, fiind la bază o „lucrare” mobilă, pe care trebuie să o scoateți în vederea igienizării. Poate fi totală, în cazul în care nu mai există nici un dinte pe arcadă, bolta palatină (cerul gurii) va fi acoperită, oferindu-i stabilitatea necesară prin efectul de vid, sau parțială în cazul în care mai sunt prezenți dinți pe arcada dentară, astfel încât stabilitatea fiind superioară, bolta palatină va fi liberă.
O metodă modernă este Supraproteza pe implanturi (proteza conectată cu ajutorul capselor sau a altor sisteme speciale): În cazul în care lipsesc toți dinții de pe arcada dentară, prin inserarea a minim două implanturi dentare, asigurăm o stabilitate superioară a protezei. În cazul protezelor maxilare (superioare), bolta palatină va fi degajată, astfel încât confortul și adaptarea la noua dumneavoastră proteză vor fi mult mai simple, comparativ cu metoda clasică.